Prima pagină » Despre site

Despre site

Bine ați venit în bucătăria mea virtuală unde găsiți idei de rețete pentru hrana, între pasiune si necesitate!

Motto-ul, semnătura mea culinară este:5 ”low” food and high protein recipes” !

De ce 5 „low” food? Pentru ca retele mele sunt low carbs, low fats, low calories, low costs, low time cooking!

Vă intebați poate, de ce ideea acestui site când e plin internetul cu rețete și oameni care mai de care mai inventivi, creativi și pasionați de bucătărie? Deoarece îmi doresc să creez un „caiet cu rețete în format electronic” în care să abordez în mod practic, noțiunile de: calculul caloric și de macronutrienti; noțiunile: no gluten, no sugar, high protein și pe cei 5 „low” food- low carbs, low fats, low calorieslow costs, low time cooking. Rețetele proprii, postate în acest site îmi asigura hrană sufletească și trupească, căci arta culinară este una din pasiunile mele; trupul îmi este hrănit cu aceste preparate iar sufletul e bucuros și dornic să va ofere inspirație în pregătirea hranei! Visurile nu se mănâncă, dar hrănesc. (Gabriel Garcia Marquez )

Așadar, enumăr mai jos particularitățile rețetelor mele:

  1. Unele dintre rețete sunt însoțite de calculul caloric și de macronutienti, căci semnătura mea culinară este 5 ”low” food and high protein recipes.
  2. „low„ fats: Prin aceste idei de rețete eu obțin preparate sănătoase, caci evit prăjirea în ulei; incurajez folosirea cuptorului, gătirea în friteuza cu aer cald, fierberea și gătirea mâncării cu ajutorul aragazului sub capac sau consumul unor alimente în stare crudă și cât mai puțin procesate termic.
  3. ”low” carbs: Folosesc tipuri de făină cu sau fără gluten (depinde de la rețetă, la rețetă)- făină măciniș integral, făină graham, integrală, de secară, de hrișcă, de orez, de năut, de ovăz, de soia, de cocos, de migdale etc.; aici puteți vizualiza renumita prăjitură, Albă că zăpadă, prajiturită un pic altfel, te las să descoperi lista de ingrediente și modul meu de a o prepara- https://ralucagateste.com/alba-ca-zapada-low-calories/ .
  4. low” carbs: Folosesc îndulcitori naturali în loc de zahar rafinat- kaki (sharon), curmale https://ralucagateste.com/mini-tort-pentru-dragobete/ , banane https://ralucagateste.com/banana-bread-no-sugar/, miere https://ralucagateste.com/briose-cu-faina-de-naut/, sirop de agave, etc.
  5. high protein”: Rețetele publicate au un indice proteic crescut, căci folosesc surse de proteină de origine vegetală https://ralucagateste.com/retete-de-post-vegane/ ( tofu, soia, fulgi de drojdie inactivă, ciuperci, fasole, mazăre, năut, linte etc) sau animală: https://ralucagateste.com/retete-de-frupt/(carne roșie și albă, parmezan, ou, lactate).
  6. Prin aceste idei de rețete eu obțin preparate pe care familia mea le mănânca cu plăcere; mâncarea, mâncatul că vrem sau nu să recunoaștem este o plăcere și „frumosul” din….. farfurie, așa subiectiv cum este el, place oricui https://ralucagateste.com/tiramisu-cu-piscoturi/.
  7. ”low” time cooking: Rețetele au timpi de pregătire și gătire a hranei reduși la minimum – 30 de minunte, hai, 1 ora este maximul de timp, pe care sunt dispusă să îl investesc în pregătirea mesei (timp în care, inlclud și pregătirea ingredientelor- curățatul legumelor sau al fructelor și chiar debarasatul spațiului de lucru- activitate pe care o realizez, de obicei în timp ce gătesc).
  8. ”low” costs: Eu folosesc ingrediente accesibile și ușor de cumpărat- „pudra de coadă lebedei” nu se găsește și nici nu o să mă strădui să o procur, prea curând :); de multe ori gătesc o (nouă) rețetă cu ceea ce am prin frigider iar alimentele ce se găsesc de obicei în bucătăria mea sunt: lactate (lapte, iaurt), diferite tipuri de brânzeturi (brânză de vaci, urdă, cas, mozzarela, parmezan, cașcaval, smântână), ouă, unt, diferite tipuri de carne (peste, pasăre, porc, vită, chiar și de miel, uneori), diferite tipuri de legume congelate sau în stare proaspătă (mazăre, fasole boabe și păstăi, ciuperci, dovlecel, roșii, castraveți, ardei, linte, năut, țelină, morcov, rădăcina de pătrunjel/ pastarnac, ceapă, usturoi), diferite tipuri de fructe unele în stare proaspătă, altele congelate (mure, zmeură, afine, banane), condimente (usturoi, mărar și pătrunjel verde/ uscat, busuioc, oregano, piper alb/negru/cayenne, curry, chimen, turmeric), apa minerală și agenți de creștere și afânare (drojdie, praf de copt, bicarbonat), esenturi cu diferite arome.
  9. Rețetele publicate pot fi bucătărite și de novici într-ale gătitului, căci,” ochi de broască cu sos de stejar” nu am să iti propun niciodată, dar am muuuulte alte idei de rețete interesante cărora vreau să le fac loc în timpul meu liber și în farfurie; deci, stai p-aproape!
  10. Prin ideile rețetelor mele îmi doresc să te inspir, ca și tu să gătești sănătos, gustos și fără prea mult timp petrecut în bucătărie! https://ralucagateste.com/testimoniale-2/

Autor: Raluca- Elena Buliga, 06.09.2020

Home Despre Diverse Rețete de post/vegane Rețete de frupt